Reasons

"Maybe I'm not from this world"

Copilarie in doi

Il stiam de pe atunci. Nu avea mai mult de sase ani. Cu el aveam una dintre prieteniile acealea care se leaga cand inca suntem mici si inocenti si ne place sa ne aliem impotriva adultilor. Bineinteles, ca de prima data am inceput sa ne certam pe cuburi fiindca amandoi eram incapatanati si vroiam castele cu acoperisuri multe si rotunjite. Dar la scurt timp am descoperit ce echipa buna faceam si ne construiam castelele impreuna, furand jucariile de la alti copii. Dar nu faceam echipa numai cand construiam cladiri din cuburi de lemn. Faceam aproape orice impreuna, mai ales traznai. El venea cu ideile, si entuziasmul meu le punea in practica. Si evident ca apoi dadeam vina pe altcineva si noi scapam basma curata de fiecare data. Asta a fost pana cand am intrat la scoala.
Alex era cu un an mai mare ca mine (il dadusera ai lui mai tarziu la gradinita), dar la scoala am intrat in aceeasi clasa. In primele saptamani stateam in aceeasi banca, dar la scurt timp dupa aceea invatatoarea se vazu nevoita sa ne separe din cauza ca faceam galagie si nu eram atenti. In clasa a cincea ne-au pus in clase paralele. Dar in timpul pauzelor, intreg terenul de sport era al nostru. Organizam meciuri de fotbal (unde eu eram singura fata din echipa), campionate de leapsa sau intreceri de tot felul.
Scoala generala alaturi de Alex a fost presarata cu aproape toate peripetiile copilariei: genunchi juliti, geamuri si mingi sparte, flori furate din curtile vecinelor, garduri sarite, casute in copaci, corturi pe peluza lui nenea Vadim, vecinul de alaturi al lui Alex, batai cu apa vara, corzi rupte de atata sarit... ne stia tot cartierul bunicamii.

0 comments:

Post a Comment